Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinţii săi, Teofan şi Nona, au murit în timpul unei molime, pe când Sfântul era mic de ani, şi, de aceea, a fost crescut de un unchi, care purta tot numele de Nicolae şi era episcop al acelei cetăţi. Acesta l-a învăţat bunele deprinderi creştine şi dreapta credinţă, iar la vârsta potrivită l-a rânduit între clericii Bisericii, apoi l-a hirotonit preot.
Sfântul strălucea prin înfrânare, rugăciune, milostenie, dreptate şi râvnă înţeleaptă pentru cele sfinte. De aceea, pentru nespusele lui virtuţi a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii Mira, din Lichia. Fiind om cu frica lui Dumnezeu şi propovăduind cu îndrăzneală dreapta credinţă, a fost prins de mai-marii păgâni ai cetăţii şi, dându-l la chinuri, l-au închis în temniţă împreună cu alţi creştini. Dar, de vreme ce Sfântul Constantin cel Mare (306-337), din voia lui Dumnezeu, a ajuns împărat al romanilor, cei care erau închişi au fost eliberaţi şi, împreună cu ei, a fost eliberat şi Sfântul Ierarh Nicolae.
Mergând el la Mira, s-a arătat mult-milostiv către cei săraci şi apărător al celor nedreptăţiţi. Când s-a întrunit cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, a luat parte şi Sfântul Nicolae, care l-a mustrat pe Arie pentru rătăcirea sa. Apoi, i s-a dat marelui ierarh darul facerii de minuni. El a eliberat din temniţă trei oameni nevinovaţi, care l-au chemat în ajutor pe Sfântul, cerându-i ca, precum a izbăvit pe cei din Lichia, aşa să-i izbăvească şi pe ei. De aceea, Sfântul Ierarh Nicolae, ca unul care era grabnic ajutător, i s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta din urmă l-a şi mustrat pentru nedreptatea făcută celor trei oameni în faţa împăratului, iar pe împărat l-a înştiinţat cu de-amănuntul, arătându-i că cei trei erau nevinovaţi, fiind învinuiţi din invidie. Astfel, Sfântul Nicolae i-a izbăvit de la moarte. Pe lângă aceasta, a făcut şi alte multe minuni.
Păstorind dumnezeieşte dreptcredinciosul popor, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a mutat către Domnul, pe la anul 345, neuitând nici după moarte turma sa, ci dând în toate zilele cu îndestulare binefaceri celor lipsiţi şi izbăvindu-i de tot felul de primejdii şi de nevoi. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârşit multe minuni la Mira Lichiei. Ele se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai 1087, ca să nu cadă în mâinile păgânilor. Biserica Ortodoxă îl pomeneşti la data de 6 decembrie.
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, în noua colecţie de „Acatiste şi Vieţi de Sfinţi”. Lucrarea poate fi achiziţionată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor şi mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.